- Un moment unic în istoria grupului: 500 de milioane de autovehicule construite de General Motors începând cu 1908
- Opel, parte a GM din 1929, o prezență importantă în România în secolul trecut
- GM comercializează în România interbelică modele Cadillac, La Salle, Opel, Chevrolet
Rüsselsheim/București. General Motors a sărbătorit astăzi atingerea unei borne impresionante în ceea ce priveşte producţia auto: de la înfiinţarea companiei în 1908, peste 500 de milioane de autovehicule au fost livrate clienţilor din întreaga lume – niciun alt producător auto nu se poate mândri cu asemenea cifre de producţie.
Opel, una dintre mărcile cu tradiţie bogată a grupului, a avut o contribuţie majoră în acest sens: producătorul auto german a construit 68 de milioane de autovehicule, majoritatea acestora la fabrica principală din Rüsselsheim, locul unde a fost sărbătorită această realizare.
„Pe parcursul anului 2015, ne așteptăm să vindem mai mult de 1.000 de vehicule noi în fiecare oră, timp de 24 de ore pe zi”, a declarat Mary Barra, CEO GM. „Acest ritm va cumula aproape 10 milioane de autovehicule, mai multe decât oricând în istoria noastră. Privesc acest extraordinar volum de 10 milioane ca pe 10 milioane de oportunități de demonstra ce fel de companie suntem și de a spune mulțumesc.” CEO-ul Opel, Dr. Karl-Thomas Neumann a declarat: „Pentru mine, această aniversare înseamnă mai mult decât un număr impresionant, deoarece 500 de milioane de autovehicule reprezintă 500 de milioane de clienți, precum și poveștile și experiențele acestora.
Spunem „Mulțumim!” de 500 de milioane de ori acestor clienți pentru fidelitatea și încrederea pe care ne-au acordat-o şi este un privilegiu pentru noi să jucăm un rol atât de important în viețile lor.”
GM a sărbătorit în toată lumea atingerea bornei de 500 de milioane de autovehicule produse. Aproape simultan cu sărbătoarea din Rüsselsheim, clienții fideli au fost invitați la fabricile grupului din America de Nord și de Sud, Asia, Africa și China. Cinci clienți au primit cadou o mașină pentru a marca acest eveniment.
Opel a început producția de automobile în 1899 și face parte din grupul GM încă din 1929, multe repere importante marcând istoria comună, cum ar fi legendarele modele Kadett, Rekord, GT, Olympia sau Kapitän. În tot acest timp, Opel a susținut inovațiile tehnologice prin care oferă clienților o utilitate ridicată și numeroase beneficii – de exemplu, în 1989, producătorul din Rüsselsheim a fost prima marcă auto care a inclus în dotarea standard a autovehiculelor sale un convertizor catalitic. Principiul „Facem tehnologia specifică clasei de lux disponibilă tuturor”, a rămas până astăzi un punct de reper al filosofiei mărcii. Respectând tradiția, se pregătește o nouă inovaţie: Opel OnStar, asistentul personal de service și mobilitate va deveni disponibil în acest an, transformând autovehiculul într-un hotspot pentru internetul mobil.
Dr. Karl-Thomas Neumann: „Opel vinde în fiecare an peste un milion de autovehicule, tendința fiind una de creștere, ca urmare a ofensivei noastre de modele și motorizări în curs de desfăşurare. Momentul cel mai important al acestui an este prezentarea noului Astra. Vă promit, iar promisiunea este făcută și în numele celor 35.000 de angajați: acest autovehicul va încânta din nou clienții, iar marca noastră va câștiga un număr mare de fani.” Prin cele 500 de milioane de modele produse, GM a introdus și numeroare inovații care au revoluționat industria: primul motor V8, prima transmisie automată, primele airbaguri într-un vehicul de producție.
România, parte a istoriei GM: „Opel Olympia este un produs al lui General Motors”
Istoria GM – Opel are corespondent și în piața și cultura automobilului în România, încă de la debutul secolului trecut. Mărcile General Motors erau o normalitate pe șoselele României interbelice, în timp ce apartenența Opel la concernul american reprezenta un loc comun. Reclamele vremii menționează ascendentul dat produsului Opel de brandul GM: „Opel Olympia este produs de către secția europeană a lui General Motors”, „Opel Pullman, produs al diviziei europene a firmei mondiale General Motors”.
Pentru cât de prolifice erau atât piața auto românească, cât și mărcile ce reprezentau grupul GM la noi în țară în perioada dintre cele două războaie mondiale, stă mărturie activitatea de comunicare de marketing din ziarele vremii, precum Motor și Adevărul.
O analiza a reclamelor comerciale utilizate de grupul GM în perioada interbelică în România nu le face importante doar din perspectiva chestiunilor legate de grafică și numele firmelor distribuitoare, ci și pentru mesajele reclamelor, care sunt extrem de directe.
Bogdan Coconoiu, pasionat al automobilului și Președinte Retromobil Club România, a colectat câteva astfel de materiale din presa timpului: “Posesorii de astăzi ai unor automobile GM vor constata cu siguranță că aceste mesaje sunt valabile și astăzi pentru mărcile în cauză. Acest fapt reflectă soliditatea acestor brand-uri, care și-au păstrat valorile și imaginea pe piața producătorilor de automobile. Am încercat în cele de mai jos o analiza punctuală, pe marci, a acestor reclame.”
Opel Olympia
Mesajele principale sunt legate de prețul accesibil (“Și Dv. puteți avea o mașină” , “O mașină convenabilă”) sau de avantajul de a avea un automobil, respectiv oportunitatea de a face “Excursii în întrega țară”. Costurile reduse de operare sunt și ele evidențiate. Remarcăm că în epocă era luat în calcul și consumul de ulei, specificat în manualul de utilizare de mulți producători. Apoi sunt vizate anumite segmente de piață: doamnele, pasionații de turism și, nu în ultimul rând, întreprinzătorii (numiți “profesioniști”). Argumentul forte “având un automobil priviți viața altfel” suntem convinși că a atras un număr important de clienți, mesajul mizând pe dorința firească a fiecărei familii de a-și crește nivelul de trai. Distribuitorul mărcii pentru România era la acea vreme compania Leonida & Co.
Cadillac / La Salle
În cazul mărcilor GM premium, Cadillac / LaSalle, reclama este directă, fără sloganuri sau comentarii, excepție fiind precizarea că service-ul distribuitorului funcționează permanent. Foarte interesant este faptul că GM nu acorda în perioada respectivă în România distribuția tuturor mărcilor din grup uneia sau mai multor firme: pentru Cadillac și LaSalle distribuția în România fiind încredințată exclusiv firmei J.E. Bochory.
Opel Pullman
Mesajul este extrem de clar, raportul calitate/preț detașează modelul Opel Pullman de oferta firmelor concurente. Se menține și în cazul acestui model accentul pus pe costurile reduse de achiziție și utilizare.
Chevrolet
Reclama publicată de distribuitorul Leonida & Co este una combinată. Bazată pe succesul sportiv realizat de pilotul Alex Costaforu, câștigător al Raliului “Cupa Carpaților” la bordul unui automobil Chevrolet, reclama promovează deopotrivă performanțele mașinii, dar și pe cele ale anvelopelor Atlas cu care a fost echipată în cursă. Rețeta acestei reclame este și astăzi valabilă: “cine câștigă dumincă se vinde luni”, mai exact faptul că performanațe în motorsport aduc un volum semnificativ de vânzări.
Opel, peste 100 de ani de prezență comercială în România
Anul 2012 a adus aniversarea a cel puțin un centenar de prezență oficială a mărcii Opel în România. O reclamă publicată în 1912 informa cititorii “Călăuzei tuturor drumurilor din România” asupra calităților mașinilor Opel: “Cel mai robust și cel mai sigur automobil pentru toate scopurile”. Reclama era făcută de Societatea Anonimă Română de Comerț cu sediul în București, Str. Smârdan nr. 10 și cu atelierul de reparații pe Str. Fabrica de Chibrituri nr. 15 în calitate de “reprezentanță generală a fabricei Opel Russelsheim a/M”. Pagina de publicitate anunța totodată succesul “prin gheață și zapadă” realizat de modelele Opel în Cursa Internațională din Alpii Austrieci, unde echipa a parcurs 2.400 de kilometri fără probleme, după o altă cursă de rezistență încheiată cu o reușită pe ruta Gothenburg – Stockholm.