- Privelişti impresionante: parbrizul inovator asigură o experienţă unică a spaţiului şi o vizibilitate optimă
- Sistem de propulsie puternic: gama de motoare diesel este completată de 2 motoare 1.7 CDTI, cu puteri situate între 110 – 130 cp
Clienţii care optează pentru parbrizul panoramic din dotarea noului GTC Astra se pot bucura de privelişti uimitoare şi perspective cinematografice. În plus, caracteristicile exclusiviste aduc un plus de eleganţă aspectului exterior dinamic al acestui model coupé compact sportiv. Parbrizul de mari dimensiuni se întinde până la jumătatea acoperişului autovehiculului, asigurând o extraordinară experienţă vizuală, a spaţiului şi de conducere, atât pentru şofer cât şi pentru pasageri. Parbrizul le permite pasagerilor să se bucure de razele soarelui, dar şi să admire formele impresionante ale norilor sau iluminarea stradală pe timp de noapte. Spre deosebire de alte plafoane din sticlă, în acest caz nu există bare transversale care să reducă vizibilitatea. De aceea, spre deosebire de plafoanele din sticlă obişnuite, la bordul modelului GTC Astra, şoferul, pasagerul din faţă şi cei din spate se pot bucura de o privelişte asemănătoare cu cea a piloţilor de la bordul avioanelor uşoare, cu partea superioară transparentă.
Această soluţie inovatoare şi-a sărbătorit premiera mondială pe modelul de serie GTC Astra din 2006. De atunci, în jur de 18.000 de clienţi GTC Astra din Europa au ales acest parbriz excepţional, pentru care inginerii din Rüsselsheim au înregistrat 11 patente. Pe lângă noul GTC Astra, parbrizul panoramic este acum disponibil şi pentru noul Zafira Tourer. Prin această realizare, Opel îşi confirmă încă o dată rolul de lider în dezvoltarea de soluţii inovatoare în materie de suprafeţe din sticlă. „Designerii şi inginerii noştri creativi dezvoltă permanent desgnuri extraordinare adaptate special pentru diferite segmente de autovehicule. Tradiţia Opel ne obligă să punem astfel de inovaţii la dispoziţia clienţilor noştri la preţuri atractive”, a declarat Alain Visser, Vicepreşedinte Marketing Opel.
Panorame uimitoare şi soluţii inteligente
Văzut din exterior, parbrizul panoramic împreună cu acoperişul metalic de culoare neagră arată ca o suprafaţă continuă. Montanţii A şi B sunt de asemenea vopsiţi în negru, ca şi suprafaţa acoperişului, întărind impresia de continuitate.
În cazul în care soarele luminează foarte puternic, poate fi trasă o jaluzea amplasată sub geamul panoramic, creând o atmosferă plăcută. Dispozitivul jaluzelei fiind continuu variabil, aceasta poate fi reglată cu uşurinţă şi apoi fixată cu ajutorul unui mâner rotativ. Protecţia împotriva radiaţiilor solare este finalizată de un parasolar integrat, care, chiar şi atunci când este deschis, dispare în spatele componentei din spate a acoperişului.
Gamă extinsă de sisteme de propulsie: două noi motoare diesel cu puteri situate între 110 şi 130 cp
Încă de la începutul primirii comenzilor în luna iunie a acestui an, noul GTC Astra a fost disponibil cu o gamă de cinci variante de motorizare cu transmisie manuală: patru motoare pe benzină dinamice cu puteri situate între 74 kW/100 cp (în varianta de 1,4 litri) şi 132 kW/180 cp (în varianta turbo de 1,6 litri). La acestea se adaugă motorul turbo diesel cu sistem de injecţie common-rail care dezvoltă o putere de 121 kW/165 cp.
Gama de motoare diesel pentru modelul coupé compact sportiv va fi extinsă cu încă două motoare: ambele sunt unităţi CDTI turbo de 1,7 litri, cu sistem de injecţie common-rail. Acestea sunt disponibile în versiunea cu o putere de 81 kW/110 cp sau în cea cu o putere de 96kW/130 cp, generând un cuplu maxim de 280 Nm, respectiv 300 Nm. Inginerii Opel au proiectat de la zero noul sistem de management al motorului şi au optimizat procesul de combustie. Alături de noul sistem de injecţie, compresia redusă şi o presiune de lucru de 1.800 bar, acestea permit obţinerea a până la cinci injecţii per ciclu. Turbocompresorul cu geometrie variabilă controlează precis supraalimentarea prin intermediul senzorului suplimentar al dispozitivului de acţionare.
Versiunea GTC Astra 1.7 CDTI ecoFLEX este echipată standard cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză în ambele variante de putere şi cu sistemul Start/Stop. Acestea permit reducerea emisiilor de CO2 la numai 119 g/km şi a consumului de carburant la doar 4,5 l/100 km.
Transmisia automată cu şase trepte de viteză va fi disponibilă din luna ianuarie 2012 în combinaţie cu motorul turbo pe benzină de 1,4 litri şi cu motorul turbo diesel 2.0 CDTI cu sistem de injecţie common-rail. Versiunea OPC de înaltă performanţă va fi, de asemenea, disponibilă din anul 2012.